Stelian Ogică a rămas în amintirea românilor drept primul câștigător al unui premiu impresionant de la Loto 6 din 49. La acea vreme, s-a ales cu milion de dolari. Chiar și așa, el nu și-a încasat niciodată premiul și i-a adus doar probleme. Pe lângă asta, viața lui amoroasă a fost dintotdeauna controversată și a ținut primele pagini ale ziarelor. De curând, el a fost prezent la CANCAN Senzațional, alături de Dan Diaconescu, unde a vorbit și despre divorțul care și-a pus amprenta pe viața lui sentimentală.
Stelian Ogică a fost prezent în platoul CANCAN Senzațional, unde a vorbit și despre viața lui amoroasă, printre altele. El a devenit cunoscut în perioada în care a câștigat la Loto 6 din 49, un milion de dolari. Nu și-a revendicat premiul la acea vreme, iar numele lui a rămas în atenția multora.
Stelian Ogică a vorbit pe șleau despre un divorț, care și-a pus amprenta pe viața lui sentimentală. Se pare că fostul sportiv a fost căsătorit în tinerețea lui, pentru o scurtă vreme. Întâmplarea face că Stelian Ogică a ajuns divorțat fără să știe cum. A aflat totul în timp ce era la un șpriț cu un amic, procuror. El i-ar fi povestit întreaga pățanie, de care Ogică își aduce aminte acum cu mult umor.
CITEȘTE ȘI: Cum a rămas Stelian Ogică fără faimosul bilet câștigător la LOTO. Cine susține că i l-ar fi furat
„Fusesem căsătorit, divorțasem în perioada aia. În momentul biletului eram divorțat. Fusesem căsătorit cu procuroarea, divorțasem. (…) tu știi cum a divorțat de mine? Ne certasem noi și la un moment dat mă întâlnesc cu Mihai, ne-am amețit noi la șpriț, eu tot o țineam că sunt însurat, el îmi zicea că nu mai sunt însurat.
Cum să nu mai fiu? Păi ești divorțat de vreo șapte luni. Cum sunt divorțat? Păi eu nu știu, mă contrazici pe mine? Cum sunt divorțat, dacă eu spun că sunt căsătorit. Zice: domne, ești divorțat de vreo 7 luni. (…) Era un an de când eram divorțat. Băgase divorț, făcuse divorțul biroul între ei.
Când ei mi-au făcut înscenarea cu biletul, eu eram soțul unei procuroare. Toată viața mi-a plăcut, în anturajele astea de clasă, mi-a plăcut să mă îmbrac ok. Când mă duceam în tribunal, mă duceam la 4 ace. Eram soțul unei procuroare de acolo. Nu știa nimeni cine sunt, ce caut pe acolo. După m-au văzut la TV cu biletul…m-au divorțat într-un cadru restrâns, înainte de pierderea biletului, cu vreo 7 luni. Întâmplarea face că o colegă de-a lui (n.r Mihai) că m-a divorțat”, a spus Stelian Ogică, la CANCAN Senzațional.
CITEȘTE ȘI: STELIAN OGICĂ, BILET DE 170.000 DE EURO LA LOTO. CÂTE NUMERE A PUS DE TOȚI BANII